31 octombrie 2016

ZVONOTECA – 31 OCTOMBRIE 2016

  • Deşi este primar de patru luni, Nicolae Sărdărescu nu s-a prea obişnuit cu limbajul protocolar. Îl foloseşte pe cel ,,cazon”, specific poliţiei. Dar chiar şi aşa, uneori derapează. Într-o şedinţă de consiliu local, fostul comandant al IPJ Vâlcea, actualmente primar de Horezu, a folosit expresia ,,aia de la bibliotecă”, făcând trimitere, evident, la bibliotecară. Poate că ,,ăla de la primărie” ar trebui să fie mai respectuos.
  • Politica şi învăţământul, în compatibilitate perfectă la Vâlcea. Este un lucru real şi dureros, însă extrem de vizibil în ultima perioadă. Toate partidele mari au fost satisfăcute, într-un fel sau altul, fiind „unşi” în funcţii în învăţământul vâlcean rubedenii, lipitori de afişe şi alte astfel de specimene cu legături politice. Interesant este că şi la concursul pentru directori, mulţi dintre primari au avut grijă să-şi pună în comisiile de examinare oameni apropiaţi. Alţi edili s-au dus chiar personal în aceste comisii şi s-au asigurat că persoanele pe care le susţineau ei (cadre didactice înregimentate politic în teritoriu) vor trece cu brio proba de CV şi interviul. Sigur, au mai fost şi cazuri în care primarii nu au fost satisfăcuţi, pentru simplu fapt că oamenii impuşi de ei nu s-au sinchisit nici măcar să îşi încarce online nişte documente şi au picat…tot cu brio. Vom reveni cu amănunte!
  • În cazul foarte probabil în care PSD nu va scoate patru deputaţi la Vâlcea, Eugen Neaţă se pregăteşte pentru funcţia de prefect. Desigur, în cazul fericit pentru social – democraţi, în care vor participa la guvernare, după 11 decembrie 2016. Informaţia este vehiculată în medii ,,ecologiste” şi se bazează pe ipotetice înţelegeri între Constantin Rădulescu şi Mircia Gutău. Vom vedea!
  • Primarul de la Mihăeşti îl controlează la program pe preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Un lucru ilar, dar cât se poate de adevărat. Edilul din comuna Mihăeşti, Constantin Bârzăgeanu, îl urmăreşte pe camerele de luat vederi pe şeful judeţului Constantin Rădulescu când pleacă şi când ajunge acasă acesta din urmă. Asta pentru că preşedintele CJ Vâlcea locuieşte la Mihăeşti, acolo unde şi-a făcut o mică şi cochetă gospodărie. Constantin Rădulescu, probabil, nu ştie că primarul din Mihăeşti îi face schema de program. Ba mai mult, primarul se mai şi laudă cu asta, dar îl mai şi critică în diferite medii, comparându-l cu defunctul preşedinte al CJ, Ion Cîlea.
  • Noi dezvăluiri în cazul elevului înjunghiat la Liceul General Magheru din Râmnicu Vâlcea. Conform surselor noastre, conflictul dintre cei doi elevi protagonişti ai incidentului din data de 26 octombrie 2016 ar fi pornit cu o zi în urmă, când victima Vasile Vasile Alexandru l-ar fi batjocorit pe cel ce urma să-i fie agresor, Georgică Florin Maczanga, făcându-l „gras” şi înjurându-l chiar în curtea şcolii. Ba mai mult, se pare că nu numai Maczanga era un copil problemă în acea scoală, ci şi Vasile Alexandru. Câteva cadre didactice ne-au mărturisit, sub protecţia anonimatului, că elevul înjunghiat avea un obicei prost de a-i „face la buzunare” pe mulţi dintre colegii săi, „uşurându-i” de bani. Problema este că toate aceste lucruri se ştiau în şcoală, dar nimeni nu a mişcat un deget până la evenimentul aproape tragic. Cât despre elevul Maczanga, acesta se pare că şi-a urmat tatăl în puşcărie.
  • Sâia şi Rândunel, siamezii de la Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea. De când a câştigat concursul pentru şefia Poliţiei Locale, Rândunel Bădescu şi-a tras şi ataş. De el stă lipit toată ziua fostul director al acestei instituţii – Nicolae Sâia – care altceva nu mai are de făcut decât să-i „pupe dosul” noului său şef. Ce atâta treabă, ce atâta muncă! Sigur, „pupatul în dos” e cea mai a dracu’ meserie şi grea şi greţoasă. Siamezii au putut fi văzuţi împreună şi la Ziua Armatei, de săptămâna trecută, fiind vizibilă potrivirea dintre ei…evident, de caracter.
  • Un mesaj foarte interesant am primit zilele trecute, iar ţinând cont că se apropie cu paşi repezi alegerile parlamentare, informaţiile sunt şi mai preţioase. Un vâlcean susţine că examenul pentru corpul de experţi electorali a fost „mânărit”. Mai exact, se pare că preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare au primit răspunsurile testelor grilă înainte de a începe examenul. „Ca să poţi fi în acest corp al experţilor electorali, mai nou, trebuie să susţii un examen tip grilă. Unde sunt nişte lucruri elementare pe care, din punctul meu de vedere, ca să fi preşedinte sau locţiitor chiar trebuie să le ştii. Acum, în lipsă de oameni îi cheamă la examen şi susţin testul cu suportul de curs pe bancă. Adică copy-paste. Centrul de examinare este la Flandra. De aceea vin numai oameni nepregătiţi care nu au habar să încheie un proces-verbal” – susţine cititorul nostru. Interesant de verificat pentru organele statului, nu?

* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.