- Pe pagina de Facebook a ALDE Vâlcea a apărut un mesaj interesant: „Pe 06.05.2017 a avut loc şedinţa Aleşilor locali ALDE din judeţul Vâlcea. Discuţiile s-au axat pe legea achiziţiilor, probleme punctuale din aproximativ fiecare localitate. Pe final, conducerea a reproşat lipsa de reacţie a celor absenţi şi a reamintit aleşilor ca au fost puşi în frunte pentru a rezolva problemele comunităţii din care fac parte. Deputatul Lovin a afirmat ca nu va tolera indisciplina”. Remarcabil! Adică deputatul Dumitru Lovin, încă preşedinte al filialei judeţene, îi moralizează pe aleşii locali care nu îşi fac datoria. Păi, cu ce tupeu?! Tocmai el, un deputat nul, dă lecţii despre cum să-ţi faci datoria de ales? Asta e culmea! Amintim că Dumitru Lovin şi-a încheiat cariera politică, în dispreţul alegătorilor, imediat după primirea mandatului de deputat al României. De atunci şi până în prezent, acest nene profitor s-a tot jucat de-a persecutatul politic fiindcă nu ar primi spaţiu. Bine că primeşte pensie…
- Evenimentul monden al anului s-a produs: nunta avocatului Laurenţiu Cazan cu Iulia Buican (nepoata liderului PNL). Sâmbătă, 6 mai, la Posada Aqua Center, familiile şi invitaţii celor doi au ,,tras” o petrecere ce le va rămâne întipărită în amintiri. Reprezentanţi ai mediului de afaceri, politicieni, ziarişti, avocaţi, magistraţi, le-au urat celor doi casă de piatră!
- Maria Tudor a mai repurtat o victorie… Aplauze!!! Pentru că nu a putut să dobândească prin justiţie spaţiul florăriei de lângă Alutus, afacerista a apelat la imbatabila „armă” care nu a dat greş niciodată. Spaţiul a fost cumpărat de la proprietari, iar conflictul dintre cele două părţi pare să se fi stins. Hotelul Alutus trece printr-un important proces de reabilitare şi modernizare, iar florăria îi încurca tare de tot pe proprietari. Atât de tare încât au băgat mâna în buzunar. În propriul buzunar, evident.
- Un inspector şcolar al ISJ Vâlcea se foloseşte de funcţie pentru a-i face campanie electorală prietenului său, „mare politician” social-democrat. Încă de când a preluat postul de inspector şcolar de sport, Coca Bîrzan Niţulescu îl promovează pe senatorul Bogdan Matei la toate evenimentele sportivo-educative, elogiindu-l apoi şi pe site-urile de socializare. Nu a existat turneu sau competiţie sportivă în şcolile din Vâlcea la care Matei să nu fie menţionat şi ridicat în slăvi. Imixtiunea politicului în învăţământ este evidentă. Şi totul se întâmplă sub paravanul unor aşa-zise donaţii ale pesedistului Matei, donaţii pe care nu le dă din buzunarul propriu, ci tot din cel al contribuabilului, pentru că banii vin prin cabinetul parlamentar. Suntem convinşi însă de faptul că inspectorul general şcolar al ISJ Vâlcea nu va tolera ca elevii să fie folosiţi în campaniile electorale şi în încercarea lui Matei de a-şi face imagine publică. În Inspectoratul Şcolar sunt două persoane care încă mai implică politicul în învăţământ…
- Dezvăluiri interesante ale unei poliţiste locale, care afirmă că Nicolae Sâia – şeful de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea, i-a făcut campanie electorală lui Romeo Rădulescu. Ba mai mult, poliţista susţine că Sâia era responsabil cu împărţitul către cetăţeni a materialelor electorale ale lui Romeo Rădulescu, pe bază de tabel şi sub semnătură, luându-le chiar şi CNP-ul oamenilor. Afirmaţiile au fost făcute prin diferite obiective şi chiar în curtea Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea. Pe de altă parte, gurile rele spun că Sâia a fost prietenos chiar şi cu fostul primar interimat Ion Gigi Matei, pe care-l ajuta cu tot ceea ce-i cerea şi pe care acum îl bârfeşte şi îl bălăcăreşte peste tot. Ceea ce este interesant în ceea ce-l priveşte pe Nicolae Sâie este faptul că omul şi-a făcut relaţii prin tot oraşul, iar asta cică s-ar datora faptului că toate invitaţiile lăsate de poliţiştii locali în teren ajung pe masa lui şi le „rezolvă” cum ştie el mai bine. La DGA oare se aude ceva?
* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.